alegeti si cititi o alta scrisoare pastorala »

Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul X(2012), nr. 231 (1 – 15 Iunie)


Plagiatul – sport de performanță la români.


Dragii mei enoriași!

De câțiva ani buni auziți mereu de cazuri de plagiat. Se discută la televizor, la radio, puteți citi în ziare pe primele pagini, pe internet etc. Nume sonore ale unor oameni din cele mai înalte instituții ale statului sunt puse în legătură cu un astfel de păcat. Unii sunt dați afară din serviciu, altora li se retrag titlurile științifice și academice, despre alții nu se mai vorbește nimic după câteva zile de mare zarvă. Nu voi da astfel de nume, fiindcă numai justiția este în măsură să stabilească, dacă cineva este cu adevărat vinovat sau nu. Așadar, vom discuta despre păcat, respectiv despre infracțiune, ci nu despre păcătoși sau infractori propriu-ziși.

Pentru unii dintre Dumneavoastră lucrurile sunt clare, pentru alții sunt învăluite în ceață. Nu v-ați întâlnit cu acest cuvânt decât în ultimii ani, mai ales după Revoluție. Pentru ca să spunem lucrurilor pe nume, precizez că plagiatul în vobirea omului de rând se traduce prin hoție, prin furt. Despre un astfel de nărav nu mai e nevoie să vă spun eu ce este. Știe fiecare dintre Dumneavoastră. Oricare ați furat în viață un strugure, un măr, o pară, o cireașă sau altceva din bunătățile pământului. Nu v-ați putut abține când ați trecut pe un drum, pe o potecă și v-ați astâmpărat setea și pofta cu o fructă oarecare, chiar dacă aceasta era în proprietatea unui alt consătean. Vi s-a părut întotdeauna că, deși e un păcat, nu e chiar atât de mare, atât de grav. Cu toate acestea, mulți dintre cei ce se află pe pat de moarte, în anii grei ai bătrâneții, își scotocesc conștiința și amintirile și încearcă să se debaraseze de o greutate imensă care îi apasă: furtul unui măr din grădina vecinului în anii tinereții sau ai copilăriei…! Încerc să cred, că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au pătruns noaptea în casa semenilor lor, nu au bătut, nu au torturat și nu au ucis pe alții pentru a le smulge banii sau bijuteriile sau altceva. Încerc să cred, că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au falsificat acte și au furat case, pământuri și alte bunuri sau drepturi ale semenilor; încerc să cred că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au depus jurământ strâmb în instanță și nici nu s-au folosit de martori mincinoși pentru a smulge fraților, sau rudelor, sau semenilor cine știe ce bunuri. Ferească Dumnezeu să avem așa ceva în parohia noastră!

Hoția sau furtul este interzis de Însuși Dumnezeu prin porunca a opta a Decalogului: ,,Să nu furi!" Nu se face nici un fel de comentariu, nu se fac nuanțări. ,,Să nu furi!", așa cum spune ,,Să nu ucizi!" și cu asta a spus totul. Noi am nuanțat păcatul, făcându-l mai ușor sau mai grav, în funcție de tot felul de împrejurări. Hoția a fost prezentă întotdeauna printre năravurile multor popoare și persoane. Au fost perioade în care ea a devenit politică de stat în unele locuri și s-au furat mișelește regiuni sau chiar țări întregi de la alții, uneori trecându-i pe adevărații stăpâni prin foc și prin sabie, ducându-i în robie, deportându-i în masă, ori ucigându-i, pur și simplu. Au fost înșelați politicieni creduli și proști de alții mai versați și mai șmecheri și s-au furat unor țări bogățiile solului și ale subsolului, pe care Dumnezeu le dăduse ca zestre localnicilor, ca să se hrănească din ele ei și strănepoții strănepoților lor. S-au furat multe și de toate, în toate timpurile și în toate locurile!

Între timp, cuvântul propriu-zis de ,,hoție" sau ,,furt" a început să deranjeze, să jignească pe cei în cauză. Atunci i-au schimbat numele, dar păcatul/infracțiunea a rămas aceeași. Bunăoară, când bunul furat a fost produsul minții celuilalt, hoția a fost numită plagiat. Imaginați-vă că cineva dintre Dumneavoastră copiază o poezie a lui Eminescu și o… semnează cu propriul său nume, bătându-se apoi în piept în fața celorlalți că el a compus-o, că este poezia lui, că el este poetul. Despre adevăratul autor, respectiv Eminescu, ,,poetul" de ocazie nu suflă nici un cuvânt. Eventual, dă o listă cu poeții care au reușit să mai scrie poezii la fel de bune ca ,,a lui" de-a lungul timpului și, undeva, în coada listei, îl trece și pe Eminescu. Alții fură ideile dintr-un articol, dintr-un studiu, dintr-o carte, pe care le îmbracă, așa cum îmbracă o păpușă, cu alte haine, adică înlocuiește cuvintele, spunând același lucru. Spre exemplu, dacă despre Gheorghe se spune într-un articol că este mincinos, eu, cel care plagiez articolul respectiv, spun că Gheorghe ,,vehiculează adevărul", ,,jonglează cu cuvintele", ceea ce e, de fapt, același lucru.

Plagiatul începe din școală. Încă de timpuriu, mulți elevi își fac un titlu de glorie din a copia la teze, la lucrări, de la colegi, din cărți sau caiete. În ultimii ani copiază de pe internet. Este mult mai practic, mai ușor și nici nu mai muncesc să scrie cu mânuța lor. Ating două butoane, ,,copy" și ,,past" și textul, care poate fi o carte de sute de pagini, trece din buzunarul semenului în propriul buzunar. Munca noului ,,autor" este aceea de a semna ,,opera". Mulți profesori sunt mulțumiți că elevii lor fac lucrări bune, iau note bune, ei înșiși sunt cotați ca profesori merituoși. Părinții sunt mândri de copiii lor, fiindcă au note mari. Se ajunge la examene importante, capacitate, bacalaureat, admitere, licență, masterat, doctorat, repartiție etc. Dacă se înăsprește supravegherea, protestează toată lumea: elevi, profesori, părinți. ,,-Auzi, domnule, să streseze copiii, să nu-i lase și pe ei să se inspire!" Profesorii supraveghetori încep să aibă orbul găinilor, se întrerupe curentul în școală și camerele de luat vederi nu mai funcționează, se transmit bilețele scrise mărunt-mărunt cu subiectele rezolvate, se folosesc telefoanele și alte aparate foarte sofisticate. Mai nou, se implantează cip-uri în urechi, adică niște aparate foarte mici, prin care i ,,se șoptește" concurentului ce trebuie să spună sau să scrie de la zeci de kilometri. Se fură apoi articole, studii, cărți, pentru care adevărații autori au muncit din greu mulți ani de zile. Hoții le preiau în câteva clipe și le semnează. Autorii adevărați sunt de cele mai multe ori marginalizați, trimiși să păzească oile(sau caprele!), în timp ce hoții, dacă mai beneficiază de rude la Ierusalim, rugători la Athos și argați în parlament, se cațără până la vârful piramidei sociale.

Dacă hoții-plagiatori sunt prinși, sunt nițel bălăcăriți, retrogradați de ochii lumii pentru câteva luni, după care sunt propulsați mult mai sus, ca să poată recupera, sărmanii, pierderile suferite! În felul lor sunt niște adevărați ,,campioni". Sunt ,,campioni" într-un sport de proporții, pe care toți îl arătăm cu degetul, îl criticăm, îl dezaprobăm, dar vedem dintr-o zi în alta că tot mai mulți îl practică tot într-o veselie.

Cel mai dureros este când vezi tocmai statuile imense că se prăbușesc, fiindcă aveau picioare de lut. Copiii și tinerii au nevoie de modele, ba chiar vârstnicii. Te uiți, în mod firesc, la cei mai de sus, la cei mai din vârf și afli la un moment dat că aceia nu erau, de fapt, decât niște hoți! Pardon, niște plagiatori!

inapoi la lista de titluri »



Măria Ta, Țăran Român!(II)


De când te știi, te-ai înfrățit cu glia, cu țărna. Din ea ți-ai tras seva și hrana, și mărirea, și căderea, în ea ți-ai găsit limanul și odihna. Pentru ea ai muncit, ai trudit, ai iubit, ai luptat și ți-ai jertfit tinerețea și anii, și banii. A făcut parte din viața ta, din trupul și din sufletul tău.

Cu țărâna te-ai botezat la vreme de nevoie, în țărână ți-ai făcut bordei și mormânt. În țărână ți-a pus Dumnezeu, ca-ntr-o trăistuță, merinde pentru drum lung: și aur, și argint, și aramă, și sare, și petrol, și gaze, și cărbuni, și apă, și uraniu, și wolfram, și multe-multe altele. Glia aceasta ai iubit-o cu patimă și ai sărutat-o când ai avut-o, când ai părăsit-o, ori când ai revăzut-o. Ai dus povara dorului de glie, când pașii ți-au umblat în depărtări, ai plâns ca la moartea unui fiu, când dușmanii ți-au răpit din glia țării. Ai căzut cu gura în țărână pe câmpul de luptă, lăsându-ți sângele s-o-ngrașe. Ai fost convins întotdeauna, că, prin glia țării, vei fi și tu nemuritor. În glie ți-ai îngropat moșii, strămoșii, părinții, soția, copiii, în glie te îngropi și tu. Când ai plecat departe și ți-a fost teamă că nu-ți vei mai revedea niciodată plaiurile țării tale, ți-ai luat între bagaje un pumn de țărână de acasă, pentru ca să-ți învelești trupul cu ea la vremea când va fi să fie. În felul acesta erai sigur că frigul singurătății și al străinătății nu te va pătrunde.

Ai crezut cu tărie, Măria Ta, Țăran Român, că glia aceasta a țării tale ai primit-o din adânc de vremi de la moșii și strămoșii tăi și ai datoria sfântă s-o transmiți mai departe urmașilor tăi întreagă, liberă și neîngenuncheată. Cum spunea Ștefan cel Mare în Apus de Soare a lui Delavrancea: ,,Moldova nu este a mea, nu este a voastră, nu este a copiilor voștri, ci ea este a urmașilor urmașilor voștri!" Ai folosit cu grijă bogățiile închise de Dumnezeu în sânul pământului Țării tale, cu teamă. Ai luat atât cât și-a trebuit, ca să treci peste praguri și peste prăpăstii și ai lăsat restul, ca să aibă și urmașii tăi la vremea lor, pentru lumea lor.

Te doare inima astăzi, când plângi în ungherul tău de colibă, auzind cu câtă larghețe și indiferență mai marii zilei dau străinilor și atâtor vântură-lume, pe prețuri de nimic, pământuri petrolifere, aurifere, saline și altele asemenea! Ai muncit cu sudoare fiecare palmă de pământ, convins fiind că se supără Dumnezeu, dacă lași ceva nemuncit, năpădit de buruieni. Astăzi țara în cea mai mare parte este o ,,țară de pășuni", o țară de mărăcini și de pălămidă. Mai marii zilei te plătesc ca să nu muncești pământul, să cumperi fructe și legume din cele patru vânturi, iar cernoziomul tău mănos să fie ,,rezervație" pentru … ,,păsărica cu ochi albaștri și gușă galbenă!"

Ai iubit, Măria Ta, Țăran Român, cu patimă fiecare palmă de pământ, fiecare slog, fiecare bucățică. Erai altădată în stare să-ți dai în cap cu frații, cu părinții, cu vecini, dacă ți-ar fi răpit o feliuță din ce era al tău. Azi parcă nu te mai interesează pământul! Ți-ai plecat capul și-ți sângerează sufletul, când vezi în satul tău, în comuna ta, pe bucata de pământ pe care ți-au lăsat-o moșii tăi, cum se fac stăpâni cu acte în regulă învârtiții zilei, de care n-ai auzit neam de neamul tău. Te simți mic, și umilit, și neapărat de cei ce ar trebui să te apere. Te simți strivit de cei ce au bani și relații, de hoții cu gulere albe. Cu o sută și mai bine de ani în urmă, George Coșbuc îți traducea gândurile și mesajul pe care-l transmiteai ciocoilor de atunci prin cuvinte ca acestea: ,,Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt/ Să vrem noi sânge, nu pământ!/ Când nu vom mai putea răbda,/ Când foamea ne va răscula,/ Hristoși să fiți, nu veti scăpa/ Nici in mormânt!"

Ai mai fi în stare, Măria Ta, să semnezi și astăzi un asemenea mesaj? Dar, de fapt, tu chiar mai exiști?

inapoi la lista de titluri »



Sfaturi părintești(Continuare din numărul trecut).


,,- Uneori, după o mare iubire, nu mai avem curaj să mergem mai departe, să ne mai deschidem sufletul încă o dată. Cum putem vindeca rănile lăsate de o suferință din dragoste?"

,,- Părintele Teofil Pârâian spunea, că suferința e o mare taină. Degeaba ți-o explici teoretic, inima continuă să doară. Și orice sfat din afară rămâne tot în afară. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de răni, dacă consideră. Dar unele dintre ele nici nu trebuie să se vindece. Se întâmplă uneori ca inima ta să poată purta infinit de multe răni deschise. Capacitatea de suferință a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie să devenim atât de obsedați să se închidă rana, să uităm tot. Un eșec în dragoste nu trebuie să ne infirmizeze afectiv. Poți să duci o altă relație și cu o rană în inimă. Și cu mai multe răni în inimă. Dumnezeu îți dă oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie să mergi înainte, să ai curajul să te deschizi din nou, să încasezi din nou. N-ai voie să te oprești. Fericirea se muncește în fiecare zi."

,,- Unora parcă le sunt date numai suferințe, toată viața...!"

,,- Trebuie să înțelegi că e ca un joc între tine și Dumnezeu. În suferință se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu față de tine. Și atunci începi să găsești un rost fiecărei suferințe. Fără Dumnezeu totul sfârșește într-un mare absurd. Și cea mai mică suferință te doboară. Nu mai înțelegi nimic și ajungi să-ți pui capăt zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferință e umplută de sens și e mereu urmată de bucurie. Trebuie să nu uiți niciodată că Dumnezeu te iubește și te pune la încercare. Te încearcă, pentru că vrea să-ți dea ceva. Dar cu un preț! Trebuie să meriți darul, să te ridici spiritual la nivelul la care îl poți primi. Nivelul următor al jocului. Oricum, darul e întotdeauna cu mult mai mare decât suferința pe care o treci ca să ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate dărui liber, că atunci ne-ar asfixia cu iubirea Lui, ne-ar distruge ființa, nu ne-ar mai lăsa să înflorim liber. Dumnezeu, când ne iubește, ne pune la încercare, ca pe argint în topitoare. Pentru că vrea să scoată din noi esența cea mai pură."

,,- Ce ar trebui să facem ca să fim fericiți?"

,,-Trebuie să pornim în căutarea adevărului iubirii, cu toate forțele noastre. Să nu ne angajăm steril, de suprafață, ci să ne dăruim total, tuturor oamenilor și, prin ei, lui Dumnezeu. Și să o facem pe viață. Fericirea adevărată există. Și există aici, pe pământ. Ea nu e decât o cale pe care înaintăm. Doar în măsura în care știm să dăruim, o să și primim. Pentru că Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne și răsplatește cu asupra de măsură. Se joacă cu noi, ne face să vrem mai mult, să ne dorim mai mult, să devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleașcă, o încremenire care pică pe tine. O fericire statică ne-ar strivi sub o plictiseală cumplită. Fericirea se muncește, se câștigă în fiecare zi. E un urcuș continuu, o dinamică ce se adaptează permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire".

alegeti si cititi o alta scrisoare pastorala »

LINK-URI UTILE:


www.bibliaortodoxa.rowww.ziarullumina.ro | www.calendar-ortodox.ro | www.resurse-ortodoxe.ro | www.familiaortodoxa.ro
www.calendarortodox2012.crez.ro | www.crestinortodox.ro | www.lumeacredintei.com | www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox