alegeti si cititi o alta scrisoare pastorala »

Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul X(2012), nr. 228 (16 – 30 Aprilie)


Mesajul de Paşti


Dragii mei enoriași! Hristos a înviat!

Sfintele Paști să ne aducă tuturor bucurii, sănătate, înțelegere, pace și prosperitate. Dumnezeu să binecuvânteze lumea aceasta, țara noastră, familiile noastre și pe fiecare dintre noi în parte. Să se stingă conflictele dintre popoare și dintre oameni, să nu mai curgă atâta sânge nevinovat, atâtea lacrimi, să nu mai fie atâta durere, atâtea boli și nenorociri în lume, atâtea calamități naturale, atâta ură și invidie în lumea aceasta. Să deie Dumnezeu ca Învierea Mântuitorului să fie și propria noastră înviere la viața de adevărați creștini. Să nu treacă aceste Sfinte Sărbători pe lângă noi precum apa pe gâscă și să rămânem aceiași de până acum, cu aceleași păcate, cu aceleași patimi și apucături, cu aceeași indiferență față de rosturile noastre de oameni călători prin lume. Să învieze în sufletul fiecăruia din noi conștiința ce ne-a dăruit-o Dumnezeu când ne-a trimis în lume; din lumina Învierii lui Hristos lumina conștiinței noastre să se aprindă și să ne lumineze nopțile și zilele, drumurile și potecile vieții. Hristos, Cel ce a venit în lume să se jertfească pentru toți laolaltă și pentru fiecare dintre noi în parte să rămână cu noi și în noi și să nu se scârbească niciodată de viața noastră și de comportarea noastră.

La mulți ani, dragii mei!

inapoi la lista de titluri »



Sfaturi părintești


,,- Cum ar trebui să iubim, părinte? Unde greșim, de tot ajungem să o luăm de la capăt?"

,,- Nu știm să ne dăruim. Nu avem exercițiul dăruirii de sine. Societatea actuală îi educă pe oameni în direcția propriilor dorințe, îi învață să se iubească întâi de toate pe ei, să-și urmărească propria împlinire. Și dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le servește fericirii proprii. Am o carieră, am o casă, am și o iubită! Dar nu iubim cu adevărat decât atunci când facem acest exercițiu al ieșirii din sine și când începem să ne exersăm în dăruire, să ne antrenăm puterea de iubire. Să iubești înseamnă să gravitezi în jurul împlinirii celuilalt. Să te gândești cum poți tu să-l ajuți pe celălalt, cum poți să-i vii în întâmpinare, cum să-l odihnești, cum să-l scutești de un efort, cum să-i faci o bucurie, cum să-i gătești o mâncare bună, când e obosit. Trebuie să înveți să trăiești prin celălalt și pentru celălalt. Iubirea înseamnă foarte multe gesturi. Intențiile, gândurile în sine nu au nici o valoare în absența lor. E plină lumea de ele. Făcând gesturi te și verifici pe tine, dacă poți cu adevărat să iubești. Am citit de curând într-o carte cum un deținut politic țăran, închis la bătrânețe, primea de la băbuța lui scrisori, în care ea punea și câte o floare presată. Asta înseamnă iubirea. Și chiar mai mult. Să dăruiești atunci când ești epuizat, când nu mai ai nici o forță. Nu există scuză să nu dăruiești.

Dacă dai din prisos, când ți-e bine și-ți vine ușor, nu are valoare. Atunci când nu mai poți și vrei totuși să faci ceva pentru celălalt, izbucnesc în tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primești forța de la Dumnezeu și ajungi să faci mai mult decât credeai că ești capabil. Să te dăruiești atunci când nu mai poți te leagă cu adevărat de celălalt și-l face și pe celălalt să se deschidă, să dăruiască la rândul lui. În iubire trebuie să dăruim ce nu avem, când nu mai avem. Și atunci, ca în Evanghelie, nimicul se transformă și pâinea și peștii ajung tuturor."

,,- Până unde te poți dărui pe tine, fără ca asta să te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine să te oprești, dacă celălalt nu-ți răspunde la fel..."

,, - Dăruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependență față de celălalt, nu e sclavie. Nu ți se cere s-o faci. Prin dăruire nu mă anulez, ci mă regăsesc pe mine și mă îmbogățesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, mă anulez. Unora le convine să se lase stăpâniți de alții. E cazul multor femei de azi, care ajung să se înrobească. Le bat bărbații, sunt chinuite, dar le e frică să-și asume un drum, de dragul siguranței. Au parte de o suferință absurdă, care nici măcar nu e mântuitoare. E o formă de lene. Refuză responsabilitatea propriilor decizii și atunci preferă doar să execute. Dar așa nu vor evolua niciodată."

,, -Când Dumnezeu îți trimite dragostea, nu înseamnă că-ți dă de-a gata și o mare iubire! Nu toată lumea are parte în viața aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastră? Ține de noi să trăim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

,, - Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidențe. Faptul de a întâlni o anumită persoană ține de voia Domnului. Dar felul în care reacționăm noi la întâlnirea respectivă ține de noi. Fiecare persoană care ne iese în cale e un dar de la Dumnezeu și noi trebuie să ne întrebăm, de fiecare dată, de ce a rânduit Dumnezeu să întâlnesc omul ăla. Ce pot eu să fac din relația asta? Ce trebuie eu să înțeleg? Ce folos pot să trag? Apoi, să nu confundăm îndrăgostirea cu iubirea. Dacă Dumnezeu îți trimite dragostea, nu înseamnă că-ți dă de-a gata și o mare iubire. Dragostea e doar o arvună de la Dumnezeu. Dacă o cheltui fără știință, nu mai ajungi niciodată la iubirea adevărată. Poate la început nu pare mare, dar iubirea, dacă se lucrează, crește tot mai mult. Iubirea nu e emoție, e o putere. Dumnezeu nu e trup și, totuși, se definește pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, și componenta asta trupească intră în iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primită de sus, o putere care trebuie eliberată și lucrată de fiecare în parte. Spun eliberată, pentru că cel mai adesea ne iubim pe noi înșine și atunci iubirea este închisă în noi, se învârte în cerc. Este o iubire egoistă, întoarsă către sine, în loc să fie liberă și să nu ceară nimic în schimb.

,,- Iubirea adevărată e întotdeauna liberă?

,,- Da, iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Nu încearcă să-l stăpânească. Aici se greșește cel mai mult în relații, când unul încearcă să-l transforme pe celălalt, să-l ajusteze după gustul propriu. Când iubești, trebuie să ieși din tine în sensul de a încerca să-l trăiești pe celălalt, să-l înțelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Dacă îi calci libertatea, apare instinctul de apărare. Și se va închide în el. Se va feri de tine, se va simți agresat. Într-o relație trebuie să existe un balans între apropiere și distanță. Trebuie să-i păstrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobăi în toate cotloanele sufletului lui, să nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, îndrăzneala distrug misterul celuilalt. Exercițiul acesta al ieșirii din noi înșine uneori e dureros, înseamnă să părăsești o poziție sigură, să ieși din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai așa te poți lărgi, te poți îmbogăți și poți transforma iubirea în cale de cunoaștere. Dacă rămâi în tine însuți, ești foarte sărac. Ba, mai mult, te trezești că toți îți întorc spatele. Te trezești singur."(Va continua).

inapoi la lista de titluri »



La Paști


,,Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare,
Și sălciile-n albă floare
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.
Și cât e de frumos în sat!
Creștinii vin tăcuti din vale
Și doi de se-ntâlnesc în cale
Își zic: ,,Hristos a înviat!"

Și râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Și-un vânt de-abia clătinitor
Șoptește din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Și pomii frunțile-și scoboară
Ca Duhul Sfânt prin aer zboară.
















E liniște. Și din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Și clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag și plâng a jale!
Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-același gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soartea
Și viața este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetișor
Neveste tinere și fete,
Bătrâni cu iarna vieții-n plete;
Și-ncet, în urma tuturor,
Vezi sovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu știu că și-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!

La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paștile! Nu plânge, mamă!"





















alegeti si cititi o alta scrisoare pastorala »

LINK-URI UTILE:


www.bibliaortodoxa.rowww.ziarullumina.ro | www.calendar-ortodox.ro | www.resurse-ortodoxe.ro | www.familiaortodoxa.ro
www.calendarortodox2012.crez.ro | www.crestinortodox.ro | www.lumeacredintei.com | www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox